. . .

Cum aş putea vreodata, ca o durere ce o simt,
Prin cuvinte să o transpun, fără să fie nevoie de lacrimi?

Să mă pot elibera doar mişcând degetele pe tastatură,
Căci tot suntem în epoca modernă.

Să mă pot rupe de realitatea din lacrimi şi în lumea
Noua lume să mă transpun ?

Cu cât încerc să cedez scutul de Războinică altcuiva,
Altcuiva care are nevoie de el, să devind Doamnă, să am personalitatea mea,
Cu atât mai multe lovituri, dar trainice lovituri primesc.
Şi atât de sângeroase.
Sunt făcută să fiu toată viaţa Războinică ?

Hyperion, Mărite ... Din aste cătuşe, libertate mi-ai promis.
Ce mai am de înfăptuit? Rogu-te... Hyperion.
Nu-mi promite ce nu-mi poţi oferi. Mi-ai promis...

Înainte de An Nou, dă-mi ultima decizie.
Ultimele lovituri, dar lasă-mi An Nou, fericire.